joi, 12 decembrie 2013

Însemnări cu trupul meu

Port o bucată de adânc în care se prăbuşesc bărbaţi
în mine nu se nimereşte nimic.
Toată dragostea şi-a tras căciulă de lână,
adorm într-un pat cu trupuri trase larg peste pături, cu becuri stinse
în fiecare închipuire a întunericului.
E atât de frig că sângele se ghemuieşte în camera lui.
Ferestrele vânează anotimpuri, oameni, suflete revenite
într-un suspin,
la primul sărut plămânii reci încep să-şi facă cuib într-un păianjen
cu-n fir de culoarea amorţelii.
Degetele mele tac. Te sorb la sfârşit
cu o-nghiţitură mică
te duc pe canalul ameţelii, visăm singuri în aceeaşi minte
de câte ori ne-am iubit cu perdelele trase,
şi ne vedeau oamenii singuri.

Adun aşezămintele calde,
mâinile calde,
cadavrele calde.
Totul mai cald decât propria-mi carne în care mă plimb cu dragostea pe furiş
să nu-i dea nimeni de urmă.

Şi merg şi merg pe drumul topirii, pe drumul sângelui, pe drumul soarelui cu 1000 de ochi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu