joi, 2 ianuarie 2014

Foame

Înţeleg
privirea de animal rupt, ce se ţine de umbra stăpânului
ca de o viaţă în care se cântă lumii despre foame.

Înţeleg că întunericul îmi rămâne prea mic să pun capăt
acestor oase în care oboseala a înaintat.

Toate rănile necuprinse în suflet au trecut de floarea vârstei
şi-mi cerşesc milă.

Înţeleg tinereţea ca un lup sfârşit care iubeşte
şi se face tot mai singur până dispare din memoria cărnii cu urlet cu tot.

Sunt despărţită de dorul meu

în singurul întuneric care mă face limpede.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu