miercuri, 25 iunie 2014

Acrilic

E mai bine să știi că n-ai nimic de pus peste viață
că într-un fel totul se așează peste noi ca într-o îmbrățișare perfectă, în care
simți mintea celuilalt gonind în mintea ta.
Prin degetele lui se scruge lumea, nici eu nu am scăpare.

În visul meu plouă și oamenii înfiază morminte, ajung să le iubească
ca și când ar fi din trupul lor. Apoi le căsătoresc cu alte trupuri iar moartea
respiră ușurată.

Lumea pe care o știm noi
se va sfârși
când mamele își vor privi-n ochi fiii și fiicele și nu-i vor recunoaște.
Dragostea pe care o știm noi se va sfârși
când nu va mai fi niciun motiv pentru sărut. Când totul se va fi secat între oameni.
Iubiții se vor descălța de pantofii lor și vor umbla pe sânge.
Va fi singura lecție despre suprafață, despre credință și despre dragoste.

Atunci, abia atunci
toate lacrimile se vor întoarce în oamenii lor preferați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu