vineri, 6 iunie 2014

Din galeria cu pietre care nu lovesc

s-a întâmplat să cred că
genunchii mei neascultători au rămas o cărare pe care nimeni
nu îndrăznește să umble. Nimeni nu îndrăznește să mă ducă în spate.
Lumina e prea grea și nu poate fi ținută
nici deasupra, nici dedesubt.
Cine înțelege cadavrul din care cad ce ajunge să se furișeze în mine?
Instinctul meu este femeia care face dragoste
cu moartea de gardă. De câte ori alerg cu ochii înțepați
îmi aduc aminte că ulcerul are gust de viață și e suportabil.

Secret mai mult drum, oaselor acestuia. Nu obosesc, decât atunci când
soarele este înghițit de lumina lui și noaptea
se uită.

S-a întâmplat să mă
trezesc în acest vis și de atunci să tot dorm.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu