sâmbătă, 21 iunie 2014

Sfârșit

Urc, urc cu întrerupere.
Mă adăpostesc cu sângele la vedere, hrănesc brutele din palmă,
mă recunosc ca într-o oglindă cu miez descompus.
Totul se ucide în gândul lui Dumnezeu.

Minutul asta are muzica lui, sufletul lui, crima lui.
E atâta culoare în respirația ta
și numai eu o văd.
Nu trece mult timp, pe care îl ținem în brațe și spunem că
este al nostru. Atât avem despre noi și nimeni nu știe.

Am făcut o biserică în care să trăim
ca doi muritori în care viitorul nu moare.
Acolo este duminică în fiecare zi.


Atât am apucat să știu despre viață.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu