luni, 9 iunie 2014

Sunt frumoasă

și dacă mai aștepți puțin, întunericul
face coajă pe tăcerea mea. După aceea, sunt cea mai netedă femeie,
care se mută într-un gând
cu toate valizele ei de-o viață.
Sunt frumoasă
și nu am nimic de astâmpărat la această frumusețe.
Cadavrele curg
în lacrimi
până nu mai rămâne nimic de plâns. Până s-a plătit totul
și lumea își învață moartea pe de rost.

Sunt femeia
cea mai răpită din anotimpul ei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Când nopțile sunt prea lungi să mai fie scrise

știm că aparținem ierbii când  tristețea este un substitut propriului labirint.  Când intri în vis, de fapt intri în mintea propriei singură...