miercuri, 16 iulie 2014

The place where the fingers stop

N-am scris niciodată nimic
totul a crescut în mine, ca într-o sete de lucruri invizibile, în care cred
mai mult decât în propria-mi viață. Am fost o mamă bună, copiii mei invizibili
m-au iubit și mi-au deschis ochii în cel mai bun ceas.
Măsor timpul cu această inimă și totul are gust de sânge.
Culoarea nopții mă îngroapă mai jos decât orice pământ. Sub tălpile mele începe un cer negru.
Transpir în fiecare om care ocolește străzile circulate, pentru a putea fi mai singur cu tristețea lui.
Sunt pe drumul ce mă desparte de viața mea și îți zâmbesc.
Degetele mele au visat întunericul cu tine. Au visat această luciditate tulburătoare.
M-au făcut mai demnă și mai aptă pentru moartea de orice fel.

Poate am să mor astăzi
dar am să duc cu mine locul unde degetele se opresc. Locul în care sap
până la sânge și înapoi, trupul tău desfăcut
de mâna mea risipită. Prefer să mă zdrobesc în hainele tale
și să uit de unde vin. Prefer sângele care cade în patul zăpezii și frigul care scapă
ca un nelegiuit cu remușcări
grăbit să ajungă acasă și să plângă.

Aș minți să spun că n-am nimic pentru tine,
când ai un loc unde să-ți pui capul și să iubești pentru tot restul vieții
 ce ți-a rămas. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu