sâmbătă, 9 august 2014

Viața e frumoasă

Mă privești, cerul se lipește de apă ca o bucată de hârtie.  
Oamenii trec, unii iau cu ei valurile, alții
doar culoarea mâinilor reci. Până la mine să te ascunzi
și cauți femeia care îmi poartă numele. Să te prefaci că rujul meu curge ca o mare roșie înnebunind la fiecare om înecat. E loc de soare și de secetă,
e loc pentru toată vremea din lume. Când buzele mele obosesc, tu uită-le într-un buzunar
secret pentru o altă zi.

O să spui, n-ai haz iubito. Noi obosim căci suntem oameni care iubesc
în fiecare zi același loc, în care ne rupem sufletul. Despre frumusețe
învățăm de câte ori ajungem acolo și facem dragoste
cu gândurile suprapuse peste gândurile unui Dumnezeu care n-are biserici orfane. Și tu
mă iubești pentru că viața e frumoasă
și alergi cu pantofi de copil.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu