Aș putea să plâng de mila mâinilor
înghețate care încearcă
să adune pământul și arșița adunată
în toate anotimpurile de vară. Ar fi
de ajuns să calc iarba udă și
tălpile să mi se întunece de întunericul
copleșitor. Orice motiv de negreală
se naște numai în mintea mea
trecută ca un fluture prin toate
fazele
morții. Am o singură amintire cu
mine
când îngenuncheam tăcerea
și o puneam pe buzele mamei. Îi stătea
bine așa, cu ochii sudați parcă în orice plecare.
Această viața îmi poartă vina
într-un pântec de care mi-e frică
că într-o zi va ieși ceva și va
trebui să-i dau un nume frumos
numai să nu mă tem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu