joi, 23 aprilie 2015

Ca un rău care trece

Ultima oară
când am dormit lângă tine
a fost ultima oară când am trăit cu adevărat
în carnea mea.
Puteam vedea mai departe,
unde ținuturile se desfac de oamenii lor și totul era ca o neîncetată desprindere.

Dincolo,
în lumea ta
praful se așează la început numai pe ceea ce este cel mai strălucitor
la prima vedere.

Tu veneai cu un surâs pe buze,
și părul îți era mai negru
decât se poate imagina
 într-o viață.

Pașii tăi din hol, aerul
cald după ce treceai
cu gust de pure strawberry
&transpirație vie.
Cărțile îți erau sigilate, nu îndrăzneam să despachetz nimic.
și habar n-aveam de ce posterul ăla creepy de pe tavan
mă făcea să plâng.

Dar adormeam cumva liniștită
că tu ești și atât îi datorezi lumii în care te-ai născut.
Că-ntotdeauna
noaptea se ascunde-n cămașa ta
în carouri uzate alb-negru
după 10 ani de purtat
în fum și baruri
care acum nu mai miroase a nimic, nici măcar a tine.

Acum am înțeles de ce în fiecare dimineață rămân singură
și nimic însorit nu-mi aduce nimic.
Acum am înțeles de ce sunt femeia cu suflet roșu,
în care se trăiește numai joi și numai o oră.

Dacă tu nu ești în gândul meu,
fă risipă de ploaie,
fă-mă să tremur în pantofi murdari, în timp
ce privesc șirul ploilor care cad
de când ai murit


din 96.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu