sâmbătă, 16 mai 2015

Psalm

Singura
odisee care nu visează ești Tu, Doamne
Cel care
vii cu eternitatea pe umeri
să-mi culegi sufletul într-un pumn de lumină
atunci când tot întunericul 
arde mai mult
și-n fața mea întunecată
vederea se împiedică ca o singurătate stăpână pe ținuturi 
alese gândurilor Tale.
Căci Tu știi că fiecare acoperământ 
are ca piatră de temelie
tulburarea,
esența tuturor zidirilor. Sângele nostru în care sufli
iubirea Ta.

Așa îmi învăț rănile să asculte.

În cea mai mică lacrimă pe care o lași să scape, Tu singur ai pus
toată dragostea acestui univers colosal.
Răbdare vie între lucruri vii
așa faci din cea mai fără de însemnare atingere
emoție
în care ne reculegem
imperiul domolit de praf.
Dar Tu, întotdeauna vii în cea mai mare liniște în timp ce noi
ne trudim zilele scufundate-n umbră sau în alte temeri care nu pornesc
altundeva decât din
hăurile absolutului sfărâmat
unde timpul este contemporan durerii.
Numai Tu cunoști singurătatea și visul despre care unii au ajuns să înțeleagă că este însăși 
viața noastră în care ne mistuim de tot învelișul.

Tu, singura Odisee care nu visează, ajută-mă 
ca nu cumva să uit
cum se trăiește și cum se moare cel mai adevărat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu