Pacea

ești mai sus decât într-un tablou de Klimt

strălucind prin toți porii

ești un Quijote nou nouț

ai cele mai frumoase vise

care se zdrobesc de câte ori vine seara

dar știi că undeva adânc înlăuntrul tău

norii minții n-au nimic de-a face cu

liniștea care erupe

de aceea

nu-ți pasă dacă viața te-a făcut poet sau mecanic de mori de vânt,

o fi același lucru. Eu încă trăiesc absorbind universul și temerile lui

știind că tot ceea ce am de făcut este să iau pe

cineva în brațe când afară se întunecă

și căldura se pierde

căldura pe care încă o pot mirosi iarna în rochița roșie cu trandafiri.

Așa îmi amintesc fiecare vară

cu niște

vârfuri de plete roșii ascuțind sângele

pe oriunde am mers

nu cred că am găsit un loc mai curat

decât Cimititul Hajongard de pe strada Avram Iancu din Cluj,

acolo unde vara se rătăcește printre morminte

îmi amintesc că

odată am stat în fața unui cavou iar un om mi-a spus condolenațe

ba chiar s-a oferit să mătoare frunzele

odihnite acolo de câteva anotimpuri bune