joi, 10 septembrie 2015

Fier

Acum
te las să pleci până la capăt
cum pleacă păsările în anotimpurile care tot încălzesc
înlăuntrul nostru

iar
eu rămân să trec gândurile dintr-o viață în alta
să mă nasc în fiecare dimineață târziu pe
lumina ce mai are încă un pic până să descompună
resturile de ceață îngropate sub piele

încă un pic până ca tu
să dai la o parte de pe umerii mei
ploaia
și-n visele tale să crescă alte gratii
altă închipuire
altă femeie


plângi și să cobori în pieptul meu ca pe
niște trepte articulate cu demoni
dând la o parte perdeaua de întuneric

și nu-ți pasă dacă mai sunt frumoasă sau nu
în fond frumusețea asta crește și-n locuri întunecate
și-n locuri reci
și uneori părăsite.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu