joi, 10 decembrie 2015

Contingent 37

te căutam în arhivele soldaților dispăruți
între cei morți, a căror tăcere venea din umbrele
vârfurilor de aripi.
Avioanele se prăbușeau peste orașe, ca niște păsări rănite.
Nu auzeam nimic, decât sunetul gloanțelor trase neîntrerupt.

Însuși cerul părea o pleoapă uriașă căzută
peste tranșeele săpate-n beznă.
 Trupurile lichide pluteau în lacrimi.
Cei vii se amestecau printre cei morți.

Doar moartea se împiedica-n surâsul tău,
care creștea cu mult deasupra curcubeelor
 și a timpurilor înghițite de vulturi.

Doar moartea, singura izbăvire, care venea
ca o strângere de mână evacuând inimile din războiul oamenilor.
Ca o iubită, dornică să-și închidă ochii-n brațele iubitului,
tămâduind confruntarea dintre umbre.

Te stingeai tăcut și cel mai mult te durea, că toate aceste răni
nu-și vor găsi locul în frumusețe.
Răul acestei lumi întrupat într-o rană adâncă
scobind până la stele numai pustietate și întuneric.
Această viață se dezlipește de oase, lăsând ferestrele deschide.

Fă-mă neîntrerupt ca din mine să nu se mai nască
nici măcar o lacrimă. Nici măcar un gând croit peste poduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu