The man with the violin

Suntem uitați într-o pleoapă care sângerează 
și dincolo de moarte.

Trupurile urcă în muzica lor paralizând vindecarea.

În fiecare zi o iau de la capăt. 
Un cer deasupra sufletului neadormit în nicio odihnă.

Vino femeie și așează-ți muzica ta preferată și ceva cald 
lângă sângele meu. 
Lasă-te ca un șuvoi de îmblânzire între resturile zilei de ieri 
și începutul resturilor zilei

de mâine.

Voi împinge poezia în toate colțurile tale întunecate și

visele vor dispărea dincolo de plăgi

în toți oamenii care te-au privit

așa ca o existență în care nu ai de ales decât să

nu te mai întorci.

Să te privești în oglindă ca o viață care își visează sfârșitul

cu ochi limpezi.

Să te iubești când

nu va rămâne nimic

să-ți ducă numele mai departe

ori să-ți intuiască gândurile nimicite în frumusețe.

Te vei desprinde de tot ce a fost înfrigurare

și vei locui în toate mările care locuiesc

în visul meu