duminică, 8 mai 2016

Spectrum

E ceva ce adulmecă
înlăuntrul nostru. Orele tăcăie în cel mai tăcut ceas de pe pământ.
Depărtări întinse cât am putea paria pe
singurătate. Eu vie, așteptând
prăbușirea copacilor fluizi de peste ocean.

Dacă ar exista un loc unde
să ne lăsăm trupurile și să continuăm drumul
învelind miezul în bucăți luminoase
numai ca ochii noștri să poată vedea
fiecare părticică destrămată  
în urma zilelor.

Câmpuri adânci într-o singură inimă
clătinând ploaia.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu