duminică, 22 ianuarie 2017

anotimpuri lucide

când pun capul pe pernă
îmi desfac visele,
tu adormi pe-o parte
privind îngerul din fereastră.

m-ai spus că poezia nu ține de suflet
că noi nu avem nici har, nici lumină, nici întuneric destul ca să
pășim în ele ca-ntr-un templu vast,
cu aripi proaspăt ieșite din noroi.

umblăm tăcuți,
mâinile noastre făcute din rouă
și ceva ascuțit

să ne aducă aminte că nu suntem decât resturi
dintr-o visare


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Când nopțile sunt prea lungi să mai fie scrise

știm că aparținem ierbii când  tristețea este un substitut propriului labirint.  Când intri în vis, de fapt intri în mintea propriei singură...