Solitarium

Dincolo de aceste drumuri
care se despart în vânt, în glasul
cel trist făcut din această suflare caldă
precum adăpostul pe timp de furtună
mintea mea mă trădează
mă strânge
din măruntaiele nopții
și-i așa de liniște,
încât gândurile alunecă-n într-o rană nouă
mai ușor
decât săgetarea unui neprihănit
în inima întunericului.
Această liniște mă apasă,
așa cum sigur mi se întâmplă când adorm iar cele mai
importante lucruri pândesc
din oglindă.