duminică, 17 decembrie 2017

Pasărea-tunel

Sunt aproape de miezul vieții,
o zi ocrotind sângele ce stă culcat,
cu inima deșartă
topind zăpada cerului de pe urmă

de când te cunosc
mi-am lipsit sufletul de paza îngerilor
am stat singură construind valuri din
restul copilăriei mele

tată,
ție încă nu ți-am scris niciun poem,
din păcate glasul meu îți sevește drept miez duce,
cu înțelesuri adânci

uneori te văd și când închid ochii,
și când lumina devine șubredă
traversând culoarul prelins dintre gânduri
și sigura dovadă a existenței mele
este timpul ce m-a scobit în goană
și m-a făcut femeie
departe de casa mea.

Tată,
m-am făcut o întindere peste mări,
și tu nu trebuie decât să-ți întinzi mâna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu