joi, 23 aprilie 2015

Kunlun

caiete răsfoite,
poeme ale copilăriei, toate mi se întorc ca o lumină
care rezistă câtă vreme e noapte și întunericul stă închis în camera mea.

Nimeni nu umblă dimineața, nici măcar îngerul
care mi-a făcut conturul respirației
din iubirile plecate de pe pământ
în lumea lor obosită de furtuni,
de ploaie
și secetă.

Câteodată tot ce îmi rămâne după o zi lungă de vineri
este o durere cu care mă îmbrac și pășesc mai vie
decât pot să îndur

Voi fugi în lumea liberă,
și voi muri uitată de toți cei care mi-au promis dragoste.
Așa mă vor ține minte, ca o iubită cu
draperii lungi și strânse la mijloc. 
Picături mici de sânge, vor cădea în cafea
după ce vor trage în mine ca într-o fantomă cu sânge cald
dar eu voi simți totul.

Pământul ăsta miroase a promisiuni ieftine,
a oameni îngropați cu bănuți de aur
pe pleoape și instantanee ce-au prins artă veche de nerecuperat.
Oricum, ei nu mai au ce vedea
căci trupul lor crește tot mai sus și tot mai albastru.

Într-o zi
voi locui într-o singură durere
ce îmi va lumina fața ca atunci când pășesc în Samye Gompa cu tăplile acoperite de praf
numai să recunosc câtă blândețe
mai am de ispășit până să ajung o
Liushi San

sau o simplă apariție metaforică a unui cărăbuș ce hibernează

până la a patra primăvară.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu