Opaque

Te văd în liniște,

te văd și oasele-mi coboară întru dezastru organic.

Nicio scândură udată de ploaie,

nicio urmă de dragoste

ca și cum tot noroiul și focul acestei lumi frivole

s-ar prăbuși sub piele într-o lumină perfectă, descompusă,

zdrobită între ziduri și lacrimi.

Atomi mici de ploaie, camuflați în ochii trecătorilor.

Poemul de hârtie

Ochii tăi se arată

ca o dezlegare din vârful luminii.

Te văd și brusc sufletul meu s-a făcut o pasăre de sticlă,

ce zboară în tundra singurătății. Am umblat în pustiu, cu gândul

doborât de viață. Așa te-am cunoscut, ca o noapte

din care însuși întunericul se rărește

până la inimi.