Timpul ce nu mă sfârșește

am crezut că pot trăi în cuvinte, că le pot iubi și ele vor crește mari și tulburătoare că fiecare zi este o ispită de a nu semăna cu nimeni 

sufletul meu deschis ca o carte mereu la același pagină și cineva să își treacă doar umbra degetelor închipuindu-mă cum respir 

în fiecare dimineață să te îndrăgostești de un înger iar el să-ți fie aproapele tău invizibil 

cel pe care nu îl poți vedea sau hrăni

cel dus în spate de păsări

nimic nu este mai viu ca atunci când transpiră sângele

când patul se ridică peste moarte și începe să îți divulge toate secretele acestei lumi

existența mea ca o fantomă ce îngenunchează.

Photo source: Barbara Baldi

The birth of a pearl

Nimic pe lume nu poate să doară mai mult decât dragostea. 

Așa cum carnea va crește în jurul sufletului 

cu blândețe și fiecare strat este făcut 

să învelească zăpezile oaselor 

locuri albe în care a nins de la începutul lumii, acolo unde picură soarele și sângele devine cald și viu

ca o împărăție nevăzută până la sfârșitul 

tuturor timpurilor când ochii ni se deschid cu adevărat să vedem cum arată un Crăciun ce a supraviețuit morții. 

Când lași lumea întreagă în spate cu tot ceea ce-ți poate oferi ea, numai să găsești ceva cu mult mai de preț

atunci știi că a sosit vremea să înveți pe de rost fiecare cuvânt ce stă scris pe buzele Domnului Dumnezeului tău și acest lucru înseamnă să te cunoști în detaliu totdeauna în celălat

cum ar fi umbra ta să înceapă să semene în secret cu umbra lui

și ispita de a ține mereu ochii închiși că 

cele mai frumoase lucruri se văd doar înăuntru.

Photo source: tumblr.

Carnivor

Trupul meu nu este din carne mi-a spus îngerul. Fie-ți lumină, ochilor care cresc și în jurul lor este dragoste. Căci niciodată nu este vorba despre ceea ce vedem, cum nici soarele însuși nu crește sau scade de la sine ci inimile noastre se depărtează sau se apropie când simt durerea amestecându-se în aer. Și uneori doare chiar și atunci când fotografiezi o respirație. O urmă care s-a topit în hainele cuiva iar astăzi nu mai există.

Îmi imaginez frumusețe ca și cum aș iubi un singur bărbat până la sfârșit iar ochii mei i-ar desena pe de rost țărmul sufletului și toate păsările ce se odihnesc la mal.

Photo source by Сергей Шульга

Noaptea vizibilă

Nu putem pândi nicio clipă trecerea dintre lumină și întuneric, stele își iau lumină și sângerează departe 

la capăt universul. 

Numai sufletul meu zdrobit făcut să își iubească noaptea.

Photo source: kawaiitheo:  “Willingen, Germany {Mar Tin}”

Pansament pentru durerea ce va veni

cǎci și inima trebuie pregătită pentru durere ca o mireasă peste care ninge toată ninsoarea acestei lumi 

vedem în ochii celorlalți frânturi din noi, îngeri decupați și ce ne lipsește punem frumos ca o podoabă să strălucească în orașul nopții. 

Aceste cuvinte la lumina unui felinar ce stă aprins sub mâinile mele și lângă mine fericirea necuprinsă ce râde în somn.

Photo source: “The Hope of Christmas Tree” by Terry F - Amanti Art

Ce zi este astăzi?

o asemănare cu umbra ce pretutindeni mă urmărește 

când nu o văd mă ține de mână cuminte

croșetând fire de iarbă subțiri ce ies prin pământ

sufletul tău mă vede

ca o pasăre când este pe moarte 

și se visează pe sine zburând sus 

tot mai sus.

Photo source: Pinterest

Casa mea fără de inimă

din nord, departe la mii de kilometri distanță, 

un punct de tăietură între munții cei mai smeriți 

cu adevărat coborâți între oameni și suflete care 

își mușcă din singurătate 

(nimeni nu își poate visa viața așa cum și-ar fi dorit

cel mai firesc lucru ar fi să te trezești în fiecare zi iubindu-ți durerea ce înaintează în corp,

în fiecare nerv ca

într-o inundație cu meteoriți  

știind că drumul pe care mergi s-ar putea să nu se mai sfârșească

că moartea poate opri tot 

deconectând sufletul de memorie dar ceea ce ni se întâmplă să se întoarcă mereu către noi la fel ca în dragoste 

sau o bibliotecă sfârșită deja pe raftul lui Dumnezeu iar El să ne lase totuși libertatea de a privi infinitul cum strălucește pe cord deschis)

Din oasele mele am ales un nume nou de copil ca întunericul să nu mai aibă nicio putere pe această lume.

Photo source: Antonia Dubovici 

Iarna la plic

E ușor să iubești 

nu trebuie decât să-ți pună cineva zăpadă în cizmulițe 

și sângele tău s-o facă să clocotească.

Photo source: Pinterest

Când diminețile vor începe să creadă în existența mea

voi privi în ochii Lui Dumnezeu 

și El va avea ochii mei de pe vremea când eram încă 

în pântecul mamei.

Photo source: Antonia Dubovici 

Gravitez în jurul unui înger nemuritor

și mi-e așa frică ca nu cumva el să nu aibă răbdare să mă aștepte, iar eu să rămân singură ca o umbră din care au plecat absolut toți oamenii. 

Pământul e un cerc închis și totuși ni s-a îngăduit să putem visa la ceea ce se naște în afara cercului, să aruncăm scara în sus către stele și Dumnezeu să o prindă de un capăt iar noi să ne ținem strâns de celălalt.

Photo source: Antonia Dubovici 

Nu poți știi ce drum se va crea sub tălpile tale

dar pe parcurs ce sângele picură salvând viața de orice natură întunecată universul se extinde ca o macara ce luminează în jurul unei biserici. 

Tu îmi iubești lacrimile şi-mi închipui inima un fel de foarfecă gândită să îmbrățișeze în loc de mâini.

Photo source: Pinterest 

Strălucește soare peste albul pământului

se topesc cărări

când infinitul este 

însăși inima ta în jurul căreia ai crescut om între toți ceilalți oameni frumoși construiți sub cer

pândesc dragostea cum șterge din lacrimi fostului mare abator alb unde moarte nu mai există și nici timpul nu îndrăznește măcar să atingă din vârful aripilor 

se deschid cărțile

fiecare cuvânt primește o inimă și fiecărei inimi i s-a dat un om pe care să-l îmblânzească după puterea sa

te zăresc în mine 

împletind flori în zăpadă la mormântul din vis

și atunci am certitudinea că Dumnezeu a făcut dragostea să intre în noi ca un sâmbure 

înjunghiat 

ce își coboară rădăcinile 

intrând în carne 

tot mai adânc.

Când umblam prin frig cu o inimă jumătate

dar nimeni nu mă vedea și era așa frumos sentimentul de a-ți iubi singurătatea, de a-i croșeta mânuțe care să țină umbrela deasupra norilor defecți și sufletul tău să îl împarți ca un sandvici cald cuiva flămând, necunoscut. 

Cam așa înțeleg eu frumusețea adevărată a lucrurilor.

 

Munți de rouă înghețată topindu-se sub lava fierbinte a palmei tale.