Ca o inimă ce sângerează în povestea altor inimi

tremurând căluții de cristal 

pe timp de război 

desăvârșind sufletele noastre 

de graniță.

Photo credits: Horses of Iceland, an art print by Erin Vest. Pinterest.

Fingerprints on a loyal mind

A fi viu, a fi cel mai frumos om dintre oameni 

doborât de viațǎ și totuși a îndrăzni să faci minuni 

sǎ rupi mori de vânt din tine pe fața netulburată a pământului —

o suflare ca un rai nocturn cu păsări în loc de îngeri şi Dumnezeu croind 

cicatrici fulminante pe sub straturi profunde de piele. 

Așa îmi imaginez  eu cei mai frumoși dintre oameni ca o liniște făcută să îndure în tot acest zgomot. 

Îmi las gândurile deoparte într-un colț inaccesibil. O rochie vie însuflețind un trup copleșitor ce atârnă peste sufletul său. Ca o păpușă cusută în interiorul alteia, să nu-și vadǎ ochii adânc legați în jurul acestor umbre. 

Un poem în care ai putea să plângi, sǎ vii lângă sufletul meu ca o nevoie firească. Și dragostea începe sǎ intre ca o inimă în calvarul altei inimi, cu degetele curgătoare să nu ocolească nicio firimitură de corp. 

Tu spui cǎ iubești — 

cǎ mâinile mele scot apǎ din locuri greu accesibile. 

Suntem stranii, scriem în clavicula fiecărui organ. Acești plămâni cruzi ce încă învață cum să respire în mod desăvârșit 

şi felul în care mintea mea obișnuiește să devină atingere în mintea ta.

Photo credits: Azul cielo Belinda (Pinterest)

Timpul celor mai anonimi dintre eroi

noi nu ne vom întâlni niciodată, visători sau necunoscuți lângă ferestre obișnuind să hrănim păsări imaginare cu picături de pâine imaginară 

aceste răni și-au învățat pe deplin granițele, au umplut în mod verosimil aceste corpuri neverosimile. 

În visele mele cu flori mereu cad flăcări. 

Cerul arde galben-albǎstriu cu miros metalic —

un fum ce tremură-n fiecare inimă caldă de om.

Dumnezeu deschide lacătele cu îngeri.

Un cuțit dureros taie adânc în mine sufletul zilelor.

Ochii tăi îmi arată cel mai fantastic itinerariu. Îmi decupează puțin din acea lume blândă, cea mai umană pe care am găsit-o aici. Fiindcă numai dragostea poate rămâne acel sanctuar viu şi fără de cusur. 

O lume dreaptă în care am ales să pășesc cu vârfuri tăiate. Sǎ împing prin tot acest tunel ce creşte fioros ca o armură  malignă în miezul oaselor. 

Ne vom închide în rana cea mai blândă apoi vom sângera frumos până la sfârșit.

Photo credits: “Le monde d'Annie”.