Celor ce vor rămâne vii

și după moarte

celor ce beau din paharul întreg al singurătății 

iar setea istovitoare nu-i mai poate ucide

lor le scriu despre viitorul zorilor de zi 

când afară se întunecă toate luminile lovite de tren

și nimeni nu mai seamănă cu sine însuși

nici măcar soarele dimineții abia mușcând 

din fereastră 

când dragostea se sfârșește sub carne

 

visez că suntem îndrăgostiți iar teama 

ne lustruiește din ochi

visez că ai inima mea și o simt cum bate la fel 

de frumos în această lume făcută să sângereze

tot ceea ce este viu a fost înzestrat cu aripi protetice

iubim și doar atât putem să-i cerem lui Dumnezeu.

Photo source: Pinterest. 

Cel mai frumos dintre suflete

Când pariezi pe singurătatea ce respiră cu plămânii celor mai adânci dintre vise iar norii își varsă împărăția peste trupurile celor visați în somnul izvoarelor 

crești în Dumnezeul pe care nu l-ai văzut niciodată dar undeva înlăuntrul tău știi că trebuie să există o frumusețe mult mai mare decât spuma zilelor 

că toate mamele din lume au fost inventate înaintea vieții 

sânii lor curg cea mai vulnerabilă dragoste

de pe pământ și din stele

cum ar fi singura iubire căreia i s-au anulat granițele din jurul tuturor granițelor 

dacă ar fi să rămân doar o fotografie în memoria unei fotografii cerul ar șchiopăta precum un câine bătrân când se duce departe în întunericul copleșitor

totul este despre minunea ce nu poate fi văzută cu ochii deschiși atunci când îți ciugulește din palmă

cât afară e încă noapte iar buzele tale mai pot fi îmblânzite.

Image credits: Annina (Pinterest). 

Un paradis scânteietor lumilor mele

un clickbait seamănă cu 

fotografia unui poet nemuritor la marginea ferestrei

perforând inimile celor mai frumoși dintre fluturi deghizați în lacrimi

după o iarnă grea 

abia dacă ți-ai liniștit bocancii în zăpadă 

zărind îngeri cum încă mai scormonesc după urmele celor vii

începi să vezi că luna are cea mai frumoasă culoare 

pe timpul zilei

poezia o citești din necesitate

ea este aerul ce lucrează neîntrerupt 

în plămânii tăi nelumești 

atunci când viața se îndepărtează cu sete

dragostea nu este decât o săgeată ce deschide 

pofta alcoolului pentru suflet. 

Photo credits: Salma༊ ~ Lets fall 'n ART ! (Pinterest)

Când ți se vede sufletul prin jumătatea opacă a draperiei

și crezi că scrii poezia ta preferată în cuvinte simple 

dar tu nu ești decât o mamă grijulie ce s-a obișnuit 

să călătorească doar noaptea spre castelele 

îndepărtate ale zmeilor

războiul îți lasă cicatrici uriașe 

pe toată clavicula mișcătoare a pământului

gândul că moartea are uneori mai multă milă 

decât pot să aibă unii oameni 

un înger bate toaca la 10:23 a.m. 

cutremur de 4,8 chiar în locul unde luni 

se va ivi un inel înfricoșător de lumină 

dacă îmbătrânesc 

oare ce va spune sufletul meu despre dispariția 

atât de necesară a celor mai mari iubiri ce s-au născut 

în cele mai adânci fântâni ale soarelui?

Photo source: Pinterest. 

(Acestor) mâini carnivore

când eram tânără străluceam pe străzile cu oameni 

îmi lipeam fruntea de ziduri 

și tot ceea ce iubeam la granița dimineții 

nu mai avea sfârșit 

sufletul nostru abrupt ca o primăvară 

în care totul vrea să înflorească într-o singură zi

Dumnezeu ne creează fără margini

gândurile noastre pândesc pântece 

din interiorul altor gânduri 

rămânem vii în liniștea pleoapei 

călcând pe întuneric

nu mai avem oase care să mai fie zdrobite 

însuși zâmbetul nostru a învățat cum să șteargă 

puțin câte puțin din durerea zilelor

sărut cu lacrimi 

umbra clopotului prăbușit  

într-o fotografie de război şi 

memoria noastră de zăpadă 

bandajând atât de frumos toate rănile.

Photo source: Pinterest.

Păsările abator

(cineva abia așteaptă să crești 

să te ia de mână 

și apoi să-ți facă transfuzie cu stele)

mă rog ca 

următoarea viață să mă aștepte ceva mai mult

să fiu pregătită pentru toate ascunzătorile lumii iar apoi o ceață de opal să îmi nască alte oase în jurul verighetei ce nu a putut să mă strângă într-o hartă descompusă a unui pian nesfârșit.

Umbra nelocuită a degetelor mele 

de pasăre.

Photo source: Alexis Loves.......Tumblr Blog (Pinterest)

Când nopțile sunt prea lungi să mai fie scrise

știm că aparținem ierbii când 

tristețea este un substitut propriului labirint. 

Când intri în vis, de fapt intri în mintea propriei singurătății, arunci zaruri și aștepți cerul să își risipească locul din inima ta, cât mai departe în lume

dincolo de luna ce își plimbă nevăzutele degete carusel printre oamenii făcuți din zăpadă

sărbătorim viața doar pentru că are nevoie de un sfârșit 

pentru că iubim intens mrejele infailibile ale frumuseții și totul pare să aibă un gust îmbietor 

nopțile trec ca o trăsură prin aer

curând trupurile învață să mediteze lumina cărăbușului

dragostea mea este o pasăre ce se închină unui copac smuls din toate cărțile ce au născut rădăcini

sufletul meu este o rădăcină ce s-a întâmplat să se înfigă într-o pasăre frumoasă

căreia nu i-am dat încă niciun nume

infinitul seamănă cu o sinceritate imprevizibilă cu 

toate poveștile despre iubire ce se întorc înapoi pe tărâmul celor dragi 

 

ce ușor îmi este să adorm 

și să îmi visez ochii împodobiți cu pene de fluturi.