I cried my heart out in Walmart

it was right before Christmas. After my home and most cherished memories had been irreversible vanished in ash. 

I cried among merry people, as they were passing, no one stopped, 

none even noticed my silent cry 

while letting loose those unconscious tears 

and warm tenderness. I was there among countless strangers, unknown to them — 

a stranger myself, homeless and clothed at least two sizes up my small body measurements. 

Life is just a story, a social experiment. 

Sometimes an out-of-body experience, 

a mental lapse or a breakdown when you are trying so desperately to make it work but reality seems like a crack that goes down deeper and deeper. 

I looked around all mirrors 

the only friend I could find that unfortunate day 

was a lost stranger with sunken eyes breathing her pain 

free amongst other strangers.

Photo courtesy: il (Pinterest).

I saw him before New Year’s Eve

in an unexpected day, people were growing walls 

inside a grocery store. 

He was right there searching for an item, my eyes stopped 

bleeding out old invisible scars. 

My heart sank wearing a black mask. 

It was one of my most terrible days. I looked completely exhausted and ordinary. But my soul craved for him as before beyond any comprehension. I felt guilt. 

Because I felt a guilty pleasure just seeing somebody I didn’t belong to 

serendipitously. 

I followed him with my confined eyes, wishing 

I was bodiless for once 

or at least my hands could stop hurting. 

I lost him once more, and he will never know 

how much his mere presence meant 

for a young lady whose sadness was only hers 

to love.

Photo courtesy: Pinterest. 

I was given a new heart to grow

this fabulous winter 

something to devour my favorite magic hands.

I plant it by the old heart

Which bears the sharp fruit,

I bit through flesh and pits,

My tongue still numb by the afterburn.

I’m going back home now

to those abandoned trails 

stories of unknown, lost cities — 

that were once learned by countless 

courageous minds

After a while,

I couldn't hear its faint pulse but

at midday I'd chase

those white parachutes, suspended in sunlight—

learning my heart had drifted, wind-led,

summoning pollinators

in a new hiding place

of resistance and bloom serenity. 

Only if I could 

keep my roots high 

unperceivable to any other beings.

DUET POEM by: A. DUBOVICI & S. SAVA

Photo credits/artist: Olamik (Pinterest)

Poezia ca o bucată de carne

din care ai vrea să nu mai muști. 

Căci s-ar putea să curgă din ea fragmente însângerate cu oameni și îndoieli. 

Să închizi ochii ca pe niște porți cu gene sfidătoare și lungi în timp ce pui dragostea să cânte pe vinyl —

tandră. 

Luna să crească irezistibil din loc în loc, 

aceleași mâini de care ai vrea să te îndrăgostești numai în februarie — 

singura lună infinită din an.

Încă încerc să învăț cum aș putea să 

rescriu pe de rost toate notițele scăldate-n cenușă iar întunericul acesta să nu mai găsească nimic vulnerabil

în nimeni. 

Photo credits: Pinterest. 

Vertebrele deschise ale acestui poem

din care ne privim original uneori fără de ochi. Efemeri şi epuizați până la moarte în timp ce Dumnezeu lasă să alunece-n noi tot ce poate fi mai puternic decât orice durere. Să fii om până la capăt visând o societate în care ai putea conviețui cu restul lumii cu orice preț.

Perfecțiunea doare fiindcă nu are margini iar marginile noastre s-au strâns ireversibil ca o magnolie de iarnă 

ce se închide tot mai mult în ea însăși.

Distanța, timpul nu mai contează cât timp cerul acesta pare dispus sǎ consume din noi. Îmi vreau înapoi cărțile arse. Vreau o industrie nouă, miraculoasă ce poate regenera biblioteci vii, masive numai din carne și ADN.

 

Am salvat de la moarte o mașină veche de scris și memoria fiecărui cuvânt tastat în căldura acelor degete anonime.

Gif credits: Pinterest. 

Să ne fie viața aceasta singurul lucru de care să nu ne mai temem

dacă ceva ne zguduie puternic, înfiorător

când atingi un om un punct sensibil şi mâini desfăcute de carne. Îmi pot imagina o viață unică pe care să o pot iubi fără niciun păcat,

dacă inima mea ar avea tentacule și ar putea pluti în acest univers insațiabil ar fi totul așa cum este perfect imaginat între granițele fragile și dureroase ale acestor cuvinte

nu mai reușesc sǎ dorm nopțile 

visele mele scafandru au tăcut în mine toate deodată.

Am luna la îndemână —

o adiere ca o plecare pe front în care strângi în brațe ce-i mai real înainte de ivirea zorilor 

tot ce am iubit s-a scris deja în mine cu litere fierbinți și niciun foc din această lume sau din altele nu mai este capabil să le poată arde.

Photo credits: Pinterest. 

Ziua, desăvârșind stele

Înger al meu, 

nu îți cer decât să mă faci un cuvânt cuminte

pentru veșnicia de astăzi.

********************

My angel, I only ask you to make me a kind word

for today's eternity.

********************

“For I know the plans I have for you,” declares the Lord, “plans to prosper you and not to harm you, plans to give you hope and a future" Jeremiah 29:11

Photo credits: Pinterest.