Cǎmǎruța antidot

ce frumos ar fi să te întorci pe urmele pașilor tăi

doar noaptea

decupând oameni din 

ferestrele calde

ori 

sǎ lipsești din visul cuiva drag 

desculț și viu cu toate durerile tale prelungite-n luminǎ crudă 

ca o fațǎ cunoscută 

ce îți zâmbește de la distanță

inima să-ți invadeze întreg trupul ca o specie invazivă 

sǎ crești fericit în fiecare zi cǎ această viață  

lipită de frumusețe și resturi de ploaie 

îți va ajunge perfect

aş vrea să am un organ unic 

sǎ dau drumul tuturor animalelor din spatele gratiilor şi alte abatoare

apoi să devin 

îngrășământ nou pentru dragoste.

Photo source: Pinterest. 

cum nu pot să mă prefac şi curg din tine

chiar în acest moment ce tulbură frumusețe până la adânci bătrâneți

aș vrea să te cunosc 

să fiu mâna ta dreaptă ce ocrotește toți copiii orfani ai acestei lumi

departe în lumina soarelui

să nu ocolesc nimic 

nicio inimǎ căreia i s-au dat lacrimile fiecărui om 

ce iubește 

nimic frânt din noi, ca o melancolie fără dureri

ca un înger fără de oameni 

cum își face cărare pe fața pământului iar apoi pleacă neștiut de nimeni

cum nu pot să mă prefac și curg din tine 

ca o apă ce însetează același buze 

la nesfârșit 

iubirea celor flămânzi este erotism plus moarte 

cadavre vii fotogenice

sorbind zi de zi paharul singurătății 

și dragoste mea ca o umbrelă din care plouă de-a pururi.

Photo source: Pinterest

Felitsa/Φελίτσα

într-o zi vei ajunge să te obișnuiești să fii un simplu privitor croșetând ferestre imaginare 

plămâni îmbolnăviți de prea multă viață 

au devenit martirii nevăzuți ai acestei lumi. 

Primim mai multă durere decât carne, mai mult aer ce scade și se rarefiază departe de noi

văd dragostea ca pe o stâncă în care aș vrea să intru pentru totdeauna, să pun mâna pe singurătate ori să citesc din gândurile ce picură în mintea fiecărui poet

fericirea ca un preludiu ce ne intră în răni și ne face vii 

***

acest mecanism desăvârșit cu lacrimi 

pulverizând frumusețe 

și miezuri adânci.

Photo source: polnalyubvi, Pinterest

Zorile

prima dată când nu am murit a fost acea zi îngăduitoare

Dumnezeu

umbla din cameră în cameră, Îl vedeam cum oprește din întuneric și totul i se supunea Lui

mirosea a viață udă, splendidă 

a flori cenușii 

iradiate de inimi transpirând în jurul celor dragi 

ce liniște frumoasă când ochii tăi cresc afară din orbite și cuprind mai sus de această lume 

mai sus decât toate celelalte lumi în care te-ai fi îndoit să exiști

câteodată sufletul ne ocolește și începe să facă minuni 

ochii mei izbindu-se 

de imaginea clară a 

unei păsări ce abia învață să citească în aer.

Photo source: Pinterest. 

Despre capătul nesfârșit al singurătății

sunt un om ce a învățat să vorbească cu suferința altor oameni

ei niciodată nu spun nimic doar atârnă de nori

cu haine grele ce acoperă tot ceea ce poate însemna ploaie și suflet. 

Croiesc un oraș nelocuit cu semafoare albe de care să nu-mi mai fie teamă 

și munți fluizi 

ce curg printre dărâmăturile acestor vieți 

o mână de femeie frumoasă pe măsură ce se apropie de moarte încearcă să-și astâmpăre liniștea 

capilare nemărginite cu destinații interstelare, corpuri luminoase pământești

în jurul cărora ai putea să plutești deopotrivă

viu și tulburător 

Cel mai mult m-au impresionat acei oameni care au pășit țintă spre moarte și-n ochii lor a licărit Dumnezeu atotputernic și toată dragostea Lui. 

Dacă ești purtător de cuvânt cu certitudine vei fi și purtător de oameni.

Photo source: Pinterest.  

if there was a poem written for my own heart

când îți visezi dragostea

mâinile tale coboară din tine ca o ancoră 

ce rănește aproape toate adâncurile

nu mai știi dacă între tine și celălalt este întuneric 

sau dacă toate luminile au săpat un zid să picuri încet 

în sângele lui când adormi

pământul tău rodește frumos o grădină cu oameni

îți faci o cărare necuprinsă în toate limbile pământului 

dincolo de carnea ce transpiră  

un râu alb într-un vis cu miei.

Photo source: Pinterest. 

Acestei dureri ce străpunge în noi

ca un munte 

ce moare pe dinăuntru

ce seamănă cu un fel de somn adânc ce înflorește provocator în orice substanță vie 

acelor păsări iubitoare de singurătate ce nu am avut vreodată șansa să le privesc când își iau zborul departe de lume 

singurătatea oamenilor este ca o poezie fără corp

pe care oricât ai încerca s-o iubești 

mai întâi te învinge abia apoi te învață cǎ înainte să iubești este nevoie să crezi fără sfârșit

fiecare treaptă pe care urci este un lung calvar către luciditate

dacă aduni toate ploile ce s-au născut în această viață 

abia atunci va mirosi pământul a primăvară.

Photo source: Pinterest.