A nu se devora niciodată pe sufletul gol

Nimeni nu îți va spune pe nume sufletului tău, nici dacă 

începe să ningă și ceea ce a rămas afară s-a făcut rece de un albastru sublim.

Dimineața este cel mai frumos nume pe care Dumnezeu l-a dat singurătății, sau poate doar eu am începutul visului în care apar totalmente trează în mijlocul celorlalți. 

Inima este cel mai nemuritor organ capabil să despartă sângele de fiecare înghițitură de aer.

Ceva ne unește mai mult și e prea invizibil să poată fi studiat cu metode empirice. 

Să pui sfârșit nesfârșitului, 

înseamnă că ai citit în fiecare seară din viața ta toate cuvintele ce au rămas neterminate pe toate noptierele lumii

și apoi ochii tăi 

prelungi și-au deschis o uşă secretă 

și ai început să vezi tot ceea ce nu se poate vedea.

Fir roșu împletit în adâncul pielii

Nu cunosc o mai mare adâncime decât aceasta în care dormim cu hainele apăsând peste trupuri și mi-e așa o teamă că va veni ziua când nimeni nu-mi va lua inima din piept s-o sărute  iar din ea să rămână ceva fierbinte și viu ca moartea să nu mai poată veni vreodată nici măcar când o chem în gând

cred că putem exista și mai mult decât ne este îngăduit precum cuvintele nu se pot scrie niciodată pe întuneric nici noi nu ne vom putea vedem în ceilalți

și dragostea ieșind din oglindă cu un trup nou 

din care s-au șters toate lacrimile.

Când sufletul meu obosește

mă adâncesc în mine imaginând respirația 

un fel personalizat de a asculta muzica 

atunci când intră în corp 

ori dragostea desăvârșindu-mă sublim 

asemeni copacilor ce au făcut pământul întreg 

și toate pădurile desenate 

cu tuș invizibil sub pielea ta 

cineva a spus că atingerea este 

ca o vioară ce știe să sângereze frumos 

până la sfârșit

odată mi-am visat mâinile cum scoteau muzică 

așa cum un nou născut este scos din pântecul 

fericit al mamei

ori poate am căpătat o putere supranaturală 

de a înghiți un pumnal în flăcări ca totul să pară 

doar un spectaculos număr de iluzionism 

mă gândesc să-mi iau un an sabatic 

sau mai bine o viață sabatică 

să plec în lume cu mâinile într-un buzunar infinit

(de bogat cu toate culorile ce trăiesc peste nori).