Nu cunosc o mai mare adâncime decât aceasta în care dormim cu hainele apăsând peste trupuri și mi-e așa o teamă că va veni ziua când nimeni nu-mi va lua inima din piept s-o sărute iar din ea să rămână ceva fierbinte și viu ca moartea să nu mai poată veni vreodată nici măcar când o chem în gând
cred că putem exista și mai mult decât ne este îngăduit precum cuvintele nu se pot scrie niciodată pe întuneric nici noi nu ne vom putea vedem în ceilalți
și dragostea ieșind din oglindă cu un trup nou
din care s-au șters toate lacrimile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu