mă adâncesc în mine imaginând respirația
un fel personalizat de a asculta muzica
atunci când intră în corp
ori dragostea desăvârșindu-mă sublim
asemeni copacilor ce au făcut pământul întreg
și toate pădurile desenate
cu tuș invizibil sub pielea ta
cineva a spus că atingerea este
ca o vioară ce știe să sângereze frumos
până la sfârșit
odată mi-am visat mâinile cum scoteau muzică
așa cum un nou născut este scos din pântecul
fericit al mamei
ori poate am căpătat o putere supranaturală
de a înghiți un pumnal în flăcări ca totul să pară
doar un spectaculos număr de iluzionism
mă gândesc să-mi iau un an sabatic
sau mai bine o viață sabatică
să plec în lume cu mâinile într-un buzunar infinit
(de bogat cu toate culorile ce trăiesc peste nori).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu