mă iubește, nu mă iubește

dacă aș frumoasă cu adevărat aș otrăvi fiecare mugure ce poate să crească în fiecare corp ca o boală autoimună în care să îți arzi toate cărțile și apoi să-ți fie milă că nu o să le mai citești vreodată

când iubești 

iarba îți mângâie cerul ce cade sub acoperiș

toate florile torc și aproape că s-ar bucura să te aibă pe tine în locul soarelui

pielea mea nu mai are dinți

nu mai mușcă din niciun bărbat 

lumina se apropie ca o pisică de moartea ce i s-a întâmplat fulgerător. 

Photo source: Pinterest. 

Avdiivka

Am văzut cum arată o primăvară care nu va mai veni niciodată peste orașul căruia i s-a scos inima și am plâns. Pentru neputința noastră, pentru toate trupurile care luminează în loc de stele. 

Hărți din care tăiem iarbă și o lipim peste toate mormintele  noi. 

Poate într-o zi vor crește flori în locul degetelor ce au tăiat viață.

Photo source: MYKOLAIV, UKRAINE - MARCH 21: A cloud of smoke is rising at cemetery due to the Russian shelling in Mykolaiv, Ukraine, Monday, March 21, 2022. (Photo by Salwan Georges/The Washington Post)

Noceur

Adevărul despre mine e ca un fel de moarte îndrăgostită de cei ce își doresc sfârșitul mult prea devreme și mai presus de toate să vadă dacă dincolo a mai rămas ceva demn de iubit.

Dacă pui degetul în întuneric înseamnă că ai crescut frumos înăuntru

Uneori singurătatea ți se potrivește ca o mănușă de lapte și restul continentelor ce nu știu că încă mai exiști se dizolvă în gol

sărutând un corp întreg fără să obosești măcar

căci nervii îți sunt prelungirea prelungirii dorinței de a-ți coase infinitul pe trupul lui fără ca el să-ți aprindă lumină

iar tu umbli cu ochii închiși 

să vezi cum se întâmplă să se stingă stelele în cer dar toate să ți se pară tulburător de frumoase și vii

mâna ta nu poate să ocolească nimic din ceea ce-i este scris

prima noapte când îți imaginezi că respiri lângă dragostea ta este însuși cuțitul lângă care vei adormi pentru tot restul nopților fără teamă că va veni și timpul pentru durere.

Photo gif source: Hiroshima mon amour, 1959. 

Fire de zăpadă se topesc toate-n părul tău (mamei mele, Maria)

cu frumusețe dumnezeiască

unde se nasc rănile 

și pielea se prăfuiește în lumina fiecărui rid

m-ai întrebat cum arată o femeie frumoasă 

iar eu ți-am pictat o oglindă în care iubirea își deschidea câte o ușă secretă către toate lumile secrete

o femeie este un drum pe care mergi până la capăt să îți găsești odihnă 

mă recunosc în mângâierea ta ca o brândușă cu o mie de mâini îmbibate-n sânge

cerul îți poartă umerii neînțeleși 

să-și verse iertare precum pământul își mușcă din moarte iar apoi plânge 

cumva totul îndrăznește

să strălucească când ochii tăi dorm

am visat o primăvară ce avea numele tău

și toate miresele aveau trup invizibil.

Photo source: Pinterest 

Sufletul meu nu mai încape în mine

demult a fost o împărăție a iubirii

trupurile se zideau 

înlăuntrul trupurilor

și-n fiecare dintre noi strălucea un miez de pasăre

oamenii se iubeau până la sfârșit

un lucru știu sigur 

că întotdeauna inimile desăvârșesc dragostea

tu încă nu mă atingi

și sângele meu transpiră în cerul gurii

devine alb-cenușiu ca o zăpadă ce topește 

urmele lăsate înainte să se întunece 

pruncul ce crește în femeie 

din oasele ei 

îi citește în taină fiecare psalm rămas veșnic nescris 

pe masa de lucru

lacrimile mamei seamănă cu ceva dulce

dacă cumva adormi să poți visa îngeri 

căci ei trăiesc așa de aproape de singurătatea noastră 

o sărută când nu-i vedem 

și durerea se desface de pulpa întunericului 

of, eu nu știu să scriu 

cuvintele mele îmi mor înainte să le pot rosti

ascunse într-un colț prăfuit de carte 

ca în cel mai bun rai inventat vreodată 

de ochiul unui poet.

Photo source: Pinterest

Am desenat o inimioară în calendarul Sfântului Iuda

Vine într-o zi copilul la mine și îmi spune că Dumnezeu nu locuiește departe iar dacă ar avea o casă ar fi dincolo de pădure, unde cineva mereu lasă lumina să ardă ca într-un vis iar păsările nu dorm niciodată. 

(noaptea aceasta este doar un început de inimă

cǎ peștii desenați știu să înoate dacă-i arunci în râu

mami, nu-i așa cǎ totul este cu putință celor ce cred? 

copacii săvârșesc milioane kilometri până să ajungă în rai 

și ce dacă murim 

oricum nu se întâmplă nimic

căci sufletul nostru e ca un soare ce perforează 

restul stelelor 

trăiești mai departe căci așa cum ne atingem tâmplele atunci când visăm 

dragostea din trupurile noastre se face caldă și apoi se aprinde inevitabil) 

De câte ori privesc în ochii Ofeliei mâinile mele refuză să mai îmbătrânească.

Painting “Sans titre” by Christos Bokoros