joi, 26 ianuarie 2023

Beautiful vintage hearts


Câteodată nu mai am nimic de spus. Ferestrele se închid pe dinăuntru ca niște cochilii cu dinți. 
Dimineți solitare din care soarele mușcă câte puțin, lumina arde pe piele. 
Te joci în părul meu 
din degetele tale picură întuneric
în grădini florile sângerează 
mă întreb cât de bătrân poate ajunge un suflet 
cu unii oameni nu mai vorbim niciodată. Tot ceea ce iubești se va smulge cândva în ceruri îndepărtate 
va fi liniște când teama va dispărea, când cimitirele vor croșeta trupuri noi peste cei morți și cine a iubit mai mult 
va umbla cu inima la vedere
viu de-a pururi

Îmi închipui dragostea ca o matrioșcă care se ascunde în trupul ei tot mai adânc.


Dnipro



Până ieri a fost viață
duceai dragostea în brațe de pluș
cuvintele se făceau vii
pe bănci se zbăteau păsări 
îți ciuguleau din palme și adormeai într-un somn fără de vise. Nimic nu te poate părăsi cu adevărat. 

Poți locui într-un abator sau într-un șantier gravat în pământ
raiul poate fi o conservă expirată, o pereche de bocanci ce au supraviețuit morții sau o scrisoare fără destinatar îngropată în largul mării. 

La metroul din oraș un violonist concertează sufletelor orfane. Un infinit rupt în bucăți și mestecat pe furiș este ca un sărut ce întârzie la nesfârșit. 
Nu poți fugi de dragoste așa cum nu poți fugi de moarte. 

Același circuit închis în care trăiești pe ascuns sub o mantie apăsătoare și pândești din spatele ferestrei locurile pe unde au trecut îngeri.




luni, 9 ianuarie 2023

Viața pe nesfârșite



Iubesc felul în care frumusețea își descompune sufletul oamenii nu pricep cum un sărut poate trece de carne ca o ancoră 4D dezvelind substraturile adâncurilor și ultimii lor pereți cascade de păsări înoată pe sub piele

ne desparte macrocosmosul ca o fâșie subțire de sticlă dacă o ating mi-ar fi teamă că m-aș prăbuși în gol, în toate viețile anterioare și cea mai fragilă amintire cu mine s-ar topi în respirația unui nou născut.

Acolo unde nu umblă nimeni noaptea devine o singurătate cu străzi nesfârșite iar singura lumină aprinsă ar țâșni de la capătul lumii prin ceață și foc, ca-n filmele lui Tarkovsky.


Viața mea nu se continuă

în locul oricărei vieți  nu își mai face cicatrici noi  în acest capăt de liniște sunt o mireasă cu lacrimi  ce împodobesc fiecare milimetru...