Viața pe nesfârșite

Iubesc felul în care frumusețea își descompune sufletul oamenii nu pricep cum un sărut poate trece de carne ca o ancoră 4D dezvelind substraturile adâncurilor și ultimii lor pereți cascade de păsări înoată pe sub piele

ne desparte macrocosmosul ca o fâșie subțire de sticlă dacă o ating mi-ar fi teamă că m-aș prăbuși în gol, în toate viețile anterioare și cea mai fragilă amintire cu mine s-ar topi în respirația unui nou născut.

Acolo unde nu umblă nimeni noaptea devine o singurătate cu străzi nesfârșite iar singura lumină aprinsă ar țâșni de la capătul lumii prin ceață și foc, ca-n filmele lui Tarkovsky.