Wet snow

Și parcă nu e atât de întuneric când te îmbrățișez, lumina erupe sălbatic în vis respir un aer ce nu mai există. Asculți o melodie din memorie, cineva a scos cuvintele și le-a ars.

Viața îmi e o rămășiță pe care o îmbrac când plec la culcare. Sărutul fantomă m-a închis definitiv în camera mea. Ce frumos ard acești solzișori de lumină dimineața pe stomacul gol. Mă desfac de păcate, sunt vie și înțeleg dragostea ca un om ce se topește în întregime. Iubim până la capăt, până când moartea se stinge și noi ne dezvăluim unul altuia, gravitația încetează. 

Plouă și ninge, acest soi de zăpadă fluidă se naște și moare la infinit. 

Iar eu caut frigul din păsări și îmi închipui zborul ca un fel de pradă stranie ce a învățat să-și iubească sfârșitul.

Omul care culege ploaie

Am început să plutesc. Cumva toate căutările se opreau odată cu glasul tău, ca un început de dimineață pe pământ rece. În patul meu se descălță toate umbrele. Mi-a șoptit îngerul să stau neclintită când vine întunericul, când toată dragostea se dizolvă în lacrimi. Ninge peste cei morți și nu vine nimeni să-i îngroape. 

Un șnur de viață se întunecă ca un sărut amestecat cu sânge. Sunt o fărâmă de praf și-n toată această constelație a nimicului, cineva a desenat o inimă vie. Un viscol tremură în pauza bătăilor de inimi. 

Dacă ai putea privi în sufletul meu, ai vedea răsăritul ca o bibliotecă cu o mie de sori. 

Frumusețea mea s-ar rupe și n-ar mai rămâne decât fâșii din ploi înghețate peste timpuri cu primăveri și lumini sugrumate în buncăre cu copii ascunși de mamele lor. 

Respiri miracolul unui univers cu minte lucidă, reconstruindu-și starea de conștiință la infinit. 

Cine iubește va învia, din vierme se va face zbor peste ape, semănând lumină peste umerii grei ai catedralelor cu trupul visat deasupra oceanelor cerești.

Mariupol

Și degetele ei cântau, clapele amestecate cu pământ scoteau totuși acea magie care îți trece prin suflet, precum împunsătura de sabie în coasta Răstignitului.   Astăzi pâinea se frânge pentru cei ce plâng departe de casele lor. Împărăția cerurilor este aici. 

Ești în Dumnezeu, cum n-ai mai fost vreodată. Îți simți respirația detașându-se de tine, ca un zid curgător 

să fii viu înseamnă să sângerezi cu toate insulele de meteoriți, cu tot cerul căzând ca o avalanșă de lacrimi deasupra timpurilor, peste lumi și cimitire, se nasc alți oameni. 

Durerea de a trăi, cu răni fără memorie, viu de-a pururi, printre frânturi de zile și rugăciuni. Peste un balcon bombardat atârna un zmeu deasupra morții. 

Cu dragoste pe moarte călcând. Un strat subțire ca zăpada ce vrea să ardă. Această graniță dintre război și dragoste este ca o grădiniță în flăcări.

Un copil scrie cu cretă peste nori.

Astăzi, Ucraina/Сьогодні, Україна

Mamă, astăzi în loc de rochie de mireasă, am îmbrăcat  uniformă militară. Și nu m-a durut să zâmbesc cu sufletul întreg și zdrobit prin dedesubturi reci unde suntem ascunși, nici mucegaiul sau umezeala nu sunt tăioase. Nici măcar noroiul închegat cu sânge ca o năframă a unei văduve tinere, udată în lacrimi, scuipată și călcată în picioare. Dar știi, Dumnezeu va limpezi tot acest întuneric și va alege dragostea din pieptul celor mai fierbinți.         

Grâul se va coace, raiul și cerul vor deveni unul singur peste imnul nostru, sfințit prin jertfa celor neprihăniți. Luptăm și ne rugăm, luptăm și plângem, cu o mână pe armă și cu alta în văzduhul altarului Celui Preaînalt.                   

N-am visat vreodată ca la nunta mea vor cânta sirene. Că un sărut este la fel de real și în taina tranșeelor ca în orice casă în care se respiră iubire. Astăzi Ucraina, este despre dragoste în mijlocul furtunii, fluturii zboară și mor în aceeași zi, iar noi ne ridicăm deasupra beznei și învingem moartea cu mâinile goale.                                     

Astăzi, am învățat că pot să iubesc la infinit dacă mi-am pus inima să păzească tot ceea ce îi este mai drag și mai sfânt.

*** Traducere în limba Ucraineană: Ion Dubovici ***

Мамо, сьогодні замість весільної сукні я одягнула військову форму. І не завадило мені усміхнутися всією душею, розбитою, через холодні підвали, де ми сховані, де ні цвіль, ні вогкість не відчутні. Навіть згущена грязюка з кров’ю, як хустка молодої вдови, мокра від сліз, обпльована і потоптана ногами. Але знаєш, Бог очистить всю цю темряву і вибере любов із грудей найгарячіших.

Пшениця дозріє, рай і небо стануть воєдино над нашим гімном, освяченим жертвою невинних. Боремося і молимося, боремося і плачемо, однією рукою на зброї, а іншою – в повітрі біля вівтаря Всевишнього.

Не снилося мені ніколи, що на моєму весіллі співатимуть сирени. Що поцілунок є також справжній і в таємниці окопів, як і в будь-якій хаті, де дихає любов. Сьогодні Україна – це про любов посеред бурі, метелики літають і вмирають в той же день, а ми піднімаємося над темрявою і перемагаємо смерть голими руками.

Сьогодні я зрозуміла, що можу любити безмежно, якщо покладу своє серце щоб охороняло все, що для нього є найдорожчим і найсвятішим. 

Din inimă va învia liniștea

Și știi că iubești, atunci când pământul se preface-n oglindă vie și trecătoare atunci când îți ascunzi mâinile trecute prin viață, înăbușind-o. 

Râuri de riduri nu pot vorbi despre frumusețe precum se cade să cred în ochii tăi sfinți. Au trecut timpuri lungi de când tu ai plecat mai departe. Am așteptat la fereastră, punând la o parte firimiturile fiecărei zile ce m-a prins în singurătate, poate într-o zi vor veni păsări iar cerul se va îndura și își va deschide gratiile de fier. Dacă îl privesc îmi pot închipui cu desăvârșire glasul tău șoptind peste galaxii. 

Dacă undeva există un loc unde dragostea poate muri, aș vrea să cred că în inimi va fi ultimul loc de stingere. Apoi va fi întuneric și tot universul va plânge. 

Dacă te-aș putea pândi în oglinzi să știu că sufletul tău este în loc bun, unde poezia crește și noaptea în loc de veșnicie și-n fiecare zi este îndeajuns timp pentru toate anotimpurile. Așa cum plouă, tot așa să ningă, dar frigul să fie dulce ca o cămașă țesută din zahăr topit, să-mi amintească de viața ta, cea pe care n-am mai apucat s-o cunosc decât reconstituind firul descântecelor cărții pe care n-ai mai apucat s-o scrii. Ești ultima iarnă de care mi-era dor și teamă.

Si știi că iubești atunci când ești acasă în orice colț al lumii, iar dacă cineva te-ar încuia și-n pietre, inima ta ar zâmbi fericită, căci ea este liberă și-n întuneric, și-n închisori și niciun iad pământesc sau nepământesc nu poate ucide dragostea când ea este vie și-n pântecele morții, așa cum întunericul nu poate înghiți lumina și pasărea nu poate fi îngropată departe de zborul ei.