Dragostea se întâmplă atunci când nu te mai uiți în spate, când îți strivești toate lanternele către stele și îți iei bilet de călătorie doar dus în cămașa unui asteroid așteptând secunda apocaliptică când totul se va face praf.
duminică, 28 mai 2023
Toate fotografiile în care nu apar
joi, 25 mai 2023
Apărare în adâncime
Am visat că sufletul meu era viu într-un lacăt cu păsări. Când a sosit dimineața, m-am privit în oglindă și în colțul ochiului am găsit geana unui înger.
O să-mi învăț trupul să nască aripi, dintr-o sămânță nemuritoare.
Obsidian
Mi-am lipit tâmpla de zid, o apă grea făcea săpături în mina cu cele mai albastre păsări ce le-am văzut vreodată. Poate totul a fost doar o nălucire iar gândurile ude de la ploile cu uraniu străluceau în orbitele de safir. Există o părăsire a inimilor pentru visătorii acestei lumi, închipuind imposibilul ca o destinație lăuntrică desăvârșită.
Dacă dai la o parte orașul subteran, fiecare tunel curge ca o autostradă descompusă în meteoriți cu trupuri uriașe din care cresc diamante și nori ucigași. Poate tot ce ni se întâmplă este doar o iluzie metafizică ce se ridică peste voalul nopții, rănind flacăra ce sălășuiește în miezul oaselor atât de iubite.
Într-o zi am să locuiesc o fotografie cu lună descojind crinolina din toate ploile ce s-au desprins de pe acest pământ.
miercuri, 24 mai 2023
Când seacă sângele
va veni ziua când vom deveni miez nuclear pe harta luminilor contaminând fisurile din cămăruțele cu inimi cu un sărut așa fierbinte precum cel imaginat de cei a căror suflare se întoarce în sfârșit
acasă.
marți, 23 mai 2023
Însemnări din cartea vieții fără de moarte
Se spune că durerea este nebunia umbrelor. Că tot ceea ce-i frumos este trasat adânc la granița dintre cuvânt și tăcere, în pântecul unui vierme lustruit superb sub arșița stelelor aflate la milioane de ani-lumină.
Căldura mea decupează mâinile iubirii, precum ai trasa contur singurătății între veșnicie și oameni. În timpul morții, sufletul probează alte dimensiuni, oglinzile devin niște ochi spre împăcare, ca niște uși invizibile cu aripi de serafimi.
Un trup nou pentru dragostea mea plutește în aer.
Credința este iubire ajunsă la infinit, o inimă nouă ce se naște la capătul universului. Poate că suntem pe atât de nemărginiți pe cât credem și Dumnezeu Însuși, marele furnizor de nemărginire a lăsat viața ca o momeală pentru toți monștrii de lumină, așa ajungem să devorăm și să fim devorați, ca parte a unui circuit implacabil în care o dată trebuie să murim pentru fericire iar a doua oară pentru dragoste.
vineri, 19 mai 2023
Dragostea elefant
Inimi nelocuite
Aș putea găsi frumusețe în cochilia abandonată a unei păsări (dar tu mi-ai spune pe bună dreptate că păsările nu au cochilii, dar soarele meu este umed și pielea lui învelește un trup cu iarbă fierbinte) ca un vis decuplat ce încă locuiește pleoapa singurătății.
Atât de viu precum dragostea ce pictează ochiul Lui Dumnezeu.
miercuri, 17 mai 2023
Anatomie fără corp
Dragostea e atunci când desfaci omul de el însuși, îți verși din singurătate în paharul lui ca un fel de umezeală ce strălucește pe întuneric. Îți învingi setea și carnea ți se desprinde din hărțile cu poveri.
Deasupra ta, Dumnezeu a creat un acoperiș simplu unde păsările se întâlnesc și scriu despre munții din nori. Cât timp durerea trăiește în tine, nu poți muri, căci ea respiră prin plămânii tăi și îți cere ascultare. Ești tulburător de viu mai ales atunci când iubești, iar lacrimile pătrund înlăuntru.
Noi plutim într-o inimă crudă, atât de necopți că am putea trece drept sfârșitul unui sâmbure cu viață.
marți, 16 mai 2023
Ofelia
Nemurirea există ca o prelungire a sângelui ramificând pomii neantului, acolo pământul este doar o metaforă pentru viață și insule plutitoare ce cresc nesfârșit
tot așa cuvântul meu crește astăzi pentru tine ca o pâine în care plouă cu dragoste multă.
luni, 15 mai 2023
Pierdut pentru totdeauna
Astăzi, lumea a rămas la fel, tu nu mai exiști decât cu zâmbetul tău firav într-o poză veche așteptând zorile să rodească. Nu voi afla niciodată dacă pământul a mușcat din tine ori mai degrabă din sufletul meu.
Eram mică, o fetiță ce lovea cerul cu pietre și apoi le strângea pe drumul cu felinare ducând flori la mormintele celor fără de nume, gândind că sub pături luminoase cu verdeață se odihnesc adevărații feți frumoși, cu dragostea lor veșnic pitită-n cutiuțe metalice
iar eu o cosânzeană anonimă căutându-și prințul dispărut, negăsit pe toate pământurile cu oameni, vorbesc pe limba morților, construiesc catedrale invizibile între lumi să îngenunchez toate rugăciunile ce au fost rostite cândva.
vineri, 12 mai 2023
Saturnian
iar eu să îmi ascund dragostea și apoi să cresc ca într-o pasăre lichidă în palma unui copil.
Aproape fără de mâini
Un nor toxic din care îți revii cu greu amețind inimile uriașe ale zmeilor sfâșiind cerul cu muritori și foame în loc de cuvinte
m-am obișnuit să ascult glasul ierbii peste care se ninge din ochii tăi fără milă.
Am să iubesc toți bărbații în care m-am pierdut cu dragostea mea ca o rochie cu vertebre prelungind raiul. Da, eu sunt o femeie fantastică, poți să îmi topești sufletul ca din mine să iasă cel mai curat copil.
Poemul meu este un vis pictat de Van Gogh în lacrima dimineții și lăsat să ardă.
Cine va sta cu mine până la sfârșit acela va aprinde lumina când nopții înseși îi va fi teamă să se trezească lângă inima mea.
Chrysalis
ca o nimfă ce își visează frumusețea viitoare, învelită-n straturi peste straturi de praf magic și gânduri tremurând la sfârșitul cărților în locul unde te-ai îndurat să plângi și să-ți ucizi lacrimile.
Moartea este doar o metaforă, un vortex din care ai tăiat toate senzațiile și apoi aștepți să crească ceva nemuritor de superb.
Nimeni nu va ști cât de sus poate ajunge sufletul tău, cât de tare îți simți rănile când se mușcă din carnea ta, din abisuri și întuneric
doar vindecarea umblă în lumină ca un animal fără chip, îți sărută durerea cu dragoste și te preface într-un fluture sălbatic cu incisivi de metal.
Durerea celor ce nu pot iubi
ziua în care fluturii se nasc și plutesc în lumină, apoi se pierd tremurând pentru totdeauna în necunoscut.
De luni până duminică numele meu este Saturn în toate limbile universului.
Iubim și dezertăm în obscuritate, cu teama fantastică de a ne regăsi cu ochii închiși în același loc după ce viața ne-a mai sfârșit o dată.
Dar eu te iubesc cu toată ploaia ce cade peste setea pământului direct în sufletul meu și nu-mi pot închipui o dragoste mai mare și mai tăcută, ca aceea ce îndură tot, mișcând cu putere nevăzutul necuprinsului neatins.
Confesiunile firului de iarbă
Uneori visez un umăr de singurătate de care încerc să mă sprijin, cu inima la vedere trec prin toate vămile invizibile.
Când închid ochii îmi închipui dragostea ca un desen sublim, întins în abisul norilor. Cine va veni să măsoare adâncimile picurându-și sufletul în fântână și limpezind-o va gusta din apa aceea.
Undeva la capătul lumii cresc noi muguri de aripi în turla de cristal.
Cântul de veghe al serafimilor
Ești dragostea ce nu mai ajunge la țărm, ce nu mai respiră decât într-un vis preț de o secundă porțiuni de lumină închipuind căldura viitoarelor mele mâini.
Așa cum taie un cuvânt
Atingerile din oglindă devreme când ne trezim și umblăm pe vârfuri. Ne deschidem unii altora ca niște dulăpioare fantastice, rostim poemul din vis, fiecare cuvânt devine un drum de înstrăinare pentru mai târziu cu oameni ce se nasc și mor în inimi de praf abia șoptind locul în care sunt ascunși îngeri.
Emmaus
Întreaga iubire încape într-o picătură mică, microscopică, ascunsă vederii.
Nouă ne ajunge atât cât e, putem face minuni, împărțind pâini ca din inimile noastre.
Fântâna cu bănuți de argint
căci ele nu pot fi surprinse de cei ce văd doar cu ochii, nici atinse cu mâinile, nici măcar sărutate. În mine se nasc cei mai înalți munți, nu-i pot opri, la fel cum nu pot opri iubitorii de înălțimi să le cucerească desculți. La fel cum nu pot pune granițe morții, s-o închid într-un sicriu de plumb, să-i dau drumul în adâncuri și să înghit cheia.
Aș vrea ca după sfârșitul meu să pot învia cu sămânța cuvântului germinând în puf de cristal peste oasele mele săpate-n lumină, ca niște tranșee galactice în care s-a plouat patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Iar după terminarea tot acestui timp, aș ruga un heruvim să pună degetul, să miște inima vieții ca într-însa dragostea să se așeze ca într-un cuib cu ouă nemuritoare.
Te rog, Doamne, nu mai scrie în zori
Aștept ploaia de lumină, gânduri înghițite care trec dintr-un om în altul, generații la rând. O fiară ce mușcă din toți și nu are niciodată pântecul sătul.
Am ațipit puțin. Se făcea că aveam un cățel și mi-a fugit din brațe alergând către subsolul unei clădiri splendide, cerul nesfârșit ca o oglindă strălucea în soare. Într-o secundă, ceasul de veghe al îngerului s-a oprit, oglinda s-a spart iar milioane de cioburi ucigașe se împrăștiau peste clădire, cu oamenii în ea și cățelul meu prins înăuntru. Am plâns pentru toți, că nu mai era nimeni să poată fi salvat. Am plâns pentru mine că am rămas acolo, vie în durere.
Oamenii să își privească sufletul, să-l atingă, să știe că e real, răstignit într-un colț de Golgotă plutitor deasupra unei Panthalassa a lacrimilor și este teribil de însetat. Sufletul îngrădit în stele versus suflul cenușii seamănă cu întunericul, împarte aceeași inima ca doi siamezi ce nu pot trăi nici împreună, nici separați.
Apoi m-am trezit și am intrat în camera copilului meu privindu-l ce dulce dormea.
Умань
O tânără mămică cu fetița ei dorm în fiecare noapte nedespărțite. În zori, soarele risipit în tunel înjunghie în vis.
Păsări de metal se prăbușesc peste oraș. Bruma cerului amestecat cu lumină cern un cântec de leagăn. Un înger își smulge aripile, ceasul de veghe s-a sfârșit.
Vine o vreme când dragostea se dezlegă de moarte și umblă în pantofiorii unui copil.
Mamă, de ce în dimineața asta toate păsările tac?
Când nopțile sunt prea lungi să mai fie scrise
știm că aparținem ierbii când tristețea este un substitut propriului labirint. Când intri în vis, de fapt intri în mintea propriei singură...
-
Problematica ştiinţifică abordată şi scopul demersului de cercetare Am ales să dezbat în cadrul acestei lucrări o temă controversată, zi...
-
cu degete oarbe în timp ce aerul plesnește dureros în mai puțin de o secundă toate organele tot așa trupul meu a învățat să asculte de mine...
-
o dragoste infinită e atunci când ai vrea să trăiești măcar cu o secundă mai mult să respiri soarele în întregime și tot trupul tău să devi...