căci ele nu pot fi surprinse de cei ce văd doar cu ochii, nici atinse cu mâinile, nici măcar sărutate. În mine se nasc cei mai înalți munți, nu-i pot opri, la fel cum nu pot opri iubitorii de înălțimi să le cucerească desculți. La fel cum nu pot pune granițe morții, s-o închid într-un sicriu de plumb, să-i dau drumul în adâncuri și să înghit cheia.
Aș vrea ca după sfârșitul meu să pot învia cu sămânța cuvântului germinând în puf de cristal peste oasele mele săpate-n lumină, ca niște tranșee galactice în care s-a plouat patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Iar după terminarea tot acestui timp, aș ruga un heruvim să pună degetul, să miște inima vieții ca într-însa dragostea să se așeze ca într-un cuib cu ouă nemuritoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu