Dragostea e atunci când desfaci omul de el însuși, îți verși din singurătate în paharul lui ca un fel de umezeală ce strălucește pe întuneric. Îți învingi setea și carnea ți se desprinde din hărțile cu poveri.
Deasupra ta, Dumnezeu a creat un acoperiș simplu unde păsările se întâlnesc și scriu despre munții din nori. Cât timp durerea trăiește în tine, nu poți muri, căci ea respiră prin plămânii tăi și îți cere ascultare. Ești tulburător de viu mai ales atunci când iubești, iar lacrimile pătrund înlăuntru.
Noi plutim într-o inimă crudă, atât de necopți că am putea trece drept sfârșitul unui sâmbure cu viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu