Când scriu îmi pare că sufletul meu este tăiat și lipit înapoi cu flăcări, aproape întreg. Câmpuri prelungi cândva autostrăzi cu felurite corăbii se deschid în imensitatea timpului, ochii mei vânduți se nasc astăzi într-un capăt de lună. De când trăiesc mi-am imaginat frumusețea ca niște femei iubite scoase din cărți.
Ești dragostea ce nu mai ajunge la țărm, ce nu mai respiră decât într-un vis preț de o secundă porțiuni de lumină închipuind căldura viitoarelor mele mâini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu