Odată am văzut zborul ieșind dintr-o pasăre. O țineam în mâini, privind misterul ochilor a căror lumină se depărta în viscolul alb, tot mai sus. În trupul despărțirii genele sângerau.
Uneori visez un umăr de singurătate de care încerc să mă sprijin, cu inima la vedere trec prin toate vămile invizibile.
Când închid ochii îmi închipui dragostea ca un desen sublim, întins în abisul norilor. Cine va veni să măsoare adâncimile picurându-și sufletul în fântână și limpezind-o va gusta din apa aceea.
Undeva la capătul lumii cresc noi muguri de aripi în turla de cristal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu