dar nimeni nu mă vedea și era așa frumos sentimentul de a-ți iubi singurătatea, de a-i croșeta mânuțe care să țină umbrela deasupra norilor defecți și sufletul tău să îl împarți ca un sandvici cald cuiva flămând, necunoscut.
Cam așa înțeleg eu frumusețea adevărată a lucrurilor.
Munți de rouă înghețată topindu-se sub lava fierbinte a palmei tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu