duminică, 11 septembrie 2016

tu nu vei fi nicicând mai frumoasă decât acum

și simt
umbra ta ca un navigator peste mările care înaintează-n
gândul meu
 
tu ești iubita care se desprinde de valuri, de spume, de ape.
Atât de frumoasă încât mi-e teamă că dacă te-aș lua în brațe,
mi-aș îneca sufletul.

Când mă trezesc singur
șoaptele tale îmi răspund ca unui bun prieten.
Doamne, câtă iubire poți cuprinde-n palmele tale
netezind suflarea sfârșită a muribunzilor.
Doar tu-mi lași viața să rodească ca un pom neobosit în fiecare anotimp.
Dacă închid ochii te văd pășind ca într-o lume care s-a născut din coasta unui înger. 

Te cunosc atât de adânc precum întunericul își cunoaște
cicatricile în nopțile apăsătoare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu