luni, 9 iunie 2014

Sunt frumoasă

și dacă mai aștepți puțin, întunericul
face coajă pe tăcerea mea. După aceea, sunt cea mai netedă femeie,
care se mută într-un gând
cu toate valizele ei de-o viață.
Sunt frumoasă
și nu am nimic de astâmpărat la această frumusețe.
Cadavrele curg
în lacrimi
până nu mai rămâne nimic de plâns. Până s-a plătit totul
și lumea își învață moartea pe de rost.

Sunt femeia
cea mai răpită din anotimpul ei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aceste riduri blânde ce apasă de dincolo de carne

de dincolo de chipul meu fragmentar și casa provizorie  în care momentan exist  ca un refugiat ce învață încă o limbă necunoscută  pentru a ...