ca o apă ce transformă în sete
buzele celui mort
sau un sărut în care ai uitat să mai respiri și totul ar avea gustul sărutului inundând toate încăperile
în care locuiesc oameni.
Tu mă iei ca pe un capăt dintr-un mohair de înger
să mă desfaci din cerul ruginit în palmele tale
cu rouă și liniște
ca o piatră neobișnuit de comună în care s-au ascuns cumva toate pietrele semiprețioase ale pământului
bucăți luminoase care cresc în ceva și mai viu
și părul nostru transpirând
sub razele celui mai frumos soare de octombrie.
