într-o zi vei ajunge să te obișnuiești să fii un simplu privitor croșetând ferestre imaginare
plămâni îmbolnăviți de prea multă viață
au devenit martirii nevăzuți ai acestei lumi.
Primim mai multă durere decât carne, mai mult aer ce scade și se rarefiază departe de noi
văd dragostea ca pe o stâncă în care aș vrea să intru pentru totdeauna, să pun mâna pe singurătate ori să citesc din gândurile ce picură în mintea fiecărui poet
fericirea ca un preludiu ce ne intră în răni și ne face vii
***
acest mecanism desăvârșit cu lacrimi
pulverizând frumusețe
și miezuri adânci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu