prima dată când nu am murit a fost acea zi îngăduitoare
Dumnezeu
umbla din cameră în cameră, Îl vedeam cum oprește din întuneric și totul i se supunea Lui
mirosea a viață udă, splendidă
a flori cenușii
iradiate de inimi transpirând în jurul celor dragi
ce liniște frumoasă când ochii tăi cresc afară din orbite și cuprind mai sus de această lume
mai sus decât toate celelalte lumi în care te-ai fi îndoit să exiști
câteodată sufletul ne ocolește și începe să facă minuni
ochii mei izbindu-se
de imaginea clară a
unei păsări ce abia învață să citească în aer.
Photo source: Pinterest.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu