sunt un om ce a învățat să vorbească cu suferința altor oameni
ei niciodată nu spun nimic doar atârnă de nori
cu haine grele ce acoperă tot ceea ce poate însemna ploaie și suflet.
Croiesc un oraș nelocuit cu semafoare albe de care să nu-mi mai fie teamă
și munți fluizi
ce curg printre dărâmăturile acestor vieți
o mână de femeie frumoasă pe măsură ce se apropie de moarte încearcă să-și astâmpăre liniștea
capilare nemărginite cu destinații interstelare, corpuri luminoase pământești
în jurul cărora ai putea să plutești deopotrivă
viu și tulburător
Cel mai mult m-au impresionat acei oameni care au pășit țintă spre moarte și-n ochii lor a licărit Dumnezeu atotputernic și toată dragostea Lui.
Dacă ești purtător de cuvânt cu certitudine vei fi și purtător de oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu