Căsuțele împăiate în care ai locuit
se strâng în jurul meu. Tastez cu limba
cuvinte în care împletesc copaci cu
coajă subțire. Iubirea erupe ca o pupă cu inimă caldă.
Ești mai singură când păsările bat
tăcute din aripi într-un film mut iar tu ai haine negre și plângi. Un deget
de-al meu tremură penetrând pântecul femeilor tăvălite-n praf.
Așa te simt ca un parfum care urcă
scările până la șase.
Tu nu știi nimic decât să citești
despre lacrimi înnodate într-un borcan cu formol.
În cine altcineva să-mi înmoi
sângele?
În cine altcineva să-l fac sclipitor
și închegat încât
să astupe orice dorință de viață?
Mi-e frig,
după o noapte cu tine, trupul îmi e
un container în care se adună resturi de străzi ce le-au rămas să îndure resturi
de oameni. Cât timp te veghez cu-n ochi închis tu stai cuminte în colțul tău și
memorezi atomii din întuneric. Te faci și mai frumoasă când simți lumea.
Vocea ta
are
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu