mă uit în sus și nu prind decât umbre din păsări.
Ținturi apăsătoare se nasc în fiecare cuvânt.
Pun deoparte lumina și mă trezesc în vis.
Cineva va adormi copiii iar noi vom lăsa dorințele să plutească.
Pot alegra în lacrimi
cu ochii mai luminoși
și mai negri.
Cerul mi se va strânge pe inimă ca o noapte nesfârșit de lungă.
Îmi vei pune degetele-n riduri să recunoști
dacă femeia din mine este frumoasă chiar și-n cele mai
adânci urme. Mâna ta va fi numaidecât o uitare
către toți copacii îngropați în zapadă.
Vom crede în miezul unei vieți sfârșite
când trupurile noastre vor mirosi a tămâie
și întuneric.
Îmi poți frânge inima
ca pe o pâine uscată
știind că de undeva vor răsări trepte
și orice liniște va muri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu