anotimpuri lucide

când pun capul pe pernă

îmi desfac visele,

tu adormi pe-o parte

privind îngerul din fereastră.

m-ai spus că poezia nu ține de suflet

că noi nu avem nici har, nici lumină, nici întuneric destul ca să

pășim în ele ca-ntr-un templu vast,

cu aripi proaspăt ieșite din noroi.

umblăm tăcuți,

mâinile noastre făcute din rouă

și ceva ascuțit

să ne aducă aminte că nu suntem decât resturi

dintr-o visare