Trecerea peste inimi

E bine că te cunosc.

Înainte să-mi închid ochii,

o fracțiune în care memoria se dezvelește
de vălul lăuntric din dorul ce își duce fiii acasă

dintre toți călătorii pe pământul uitării

tu ești acea liniște care apare din nimic,

care se ridică peste umbre, precum un înger

care ține în mâna sa bucăți

din sufletul meu nimicit

desfăcându-mi cu grijă primele straturi de răni

care s-au așezat peste viață

Glasul tău îl port când mă opresc în întuneric

să deschid ferestra către sfârșit,

către toate căderile care mi-au rămas

să le amestec în sângele meu.

Sunt așa aproape de tine încât

nu mai pot desluși între vis

și ceea ce îmi întrece plăsmuirile fecunde,

nesupuse nici unor legi.

Când te privesc simt o căldură

care ține să mă înece

în întregime,

în imensitatea unor așteptări fluide și coagulante. Ca un fluture

destrupat, din care a mai rămas doar neputința din zbor.