Sufletul meu
și-a crescut mâini de zăpadǎ
pipăind oasele din lumină.
Ochii mei au văzut cum într-un singur om au început să sângereze toți oamenii acestei lumi și omul acela avea ferestre ce ieșeau din tot trupul și toate acelea sângerau.
Ce dragoste bună poate fi aceasta, în care să crești odată cu moartea din tine, până când vei fi copt pe dinăuntru îndeajuns ca inima ta sǎ lunece într-un corp nou și firav
cineva îți va săruta mâinile nenăscute
ca un abur ce intră într-o cireașă și o va face să fie dulce, cea mai dulce de pe pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu