vineri, 7 martie 2025

Pentru că sunt femeie

și astăzi am voie să plâng, 
să intru în fiecare casă ce miroase a dragoste 
mâzgălită-n carnețele vechi, 
pătate de mâini trecute prin viață, 
cândva netede sfărmând frumos cojile de lună
și urme din flori. 

Ochii aceștia negri ce încă visează 
cum ar trebui să arate un poem 
din care s-au șters pentru totdeauna
toți oamenii.


Photo source: Pinterest. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

când mǎ ridic pe vârfuri

pământul se stinge  buzele tale au venit firesc ca o umbrǎ din care i s-au desprins oameni.  Râvnesc pe vârfuri, dar carnea nu îmi ajunge ni...