vineri, 7 martie 2025

Pentru că sunt femeie

și astăzi am voie să plâng, 
să intru în fiecare casă ce miroase a dragoste 
mâzgălită-n carnețele vechi, 
pătate de mâini trecute prin viață, 
cândva netede sfărmând frumos cojile de lună
și urme din flori. 

Ochii aceștia negri ce încă visează 
cum ar trebui să arate un poem 
din care s-au șters pentru totdeauna
toți oamenii.


Photo source: Pinterest. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aceste riduri blânde ce apasă de dincolo de carne

de dincolo de chipul meu fragmentar și casa provizorie  în care momentan exist  ca un refugiat ce învață încă o limbă necunoscută  pentru a ...