vineri, 16 ianuarie 2026

Să ne fie viața aceasta singurul lucru de care să nu ne mai temem

dacă ceva ne zguduie puternic, înfiorător

când atingi un om un punct sensibil şi mâini desfăcute de carne. Îmi pot imagina o viață unică pe care să o pot iubi fără niciun păcat,

dacă inima mea ar avea tentacule și ar putea pluti în acest univers insațiabil ar fi totul așa cum este perfect imaginat între granițele fragile și dureroase ale acestor cuvinte

nu mai reușesc sǎ dorm nopțile 
visele mele scafandru au tăcut în mine toate deodată.

Am luna la îndemână —
o adiere ca o plecare pe front în care strângi în brațe ce-i mai real înainte de ivirea zorilor 

tot ce am iubit s-a scris deja în mine cu litere fierbinți și niciun foc din această lume sau din altele nu mai este capabil să le poată arde.


Photo credits: Pinterest. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vertebrele deschise ale acestui poem

din care ne privim original uneori fără de ochi. Efemeri şi epuizați până la moarte în timp ce Dumnezeu lasă să alunece-n noi tot ce poate f...